E ciudat cum viata te pocneste direct in fata, sau sub centura, si apoi tot ea te mangaie si iti da bombonele, nu? mie mi se intampla mai mereu asa, din pacate, bad karma presupun.
Doamna profesor Luminita Varlan, ar fi mandra de mine in momentul asta, daca ar sti ca o citez de fiecare data cand prietenilor mei li se intampla ceva asemanator: “Desteptii invata din propriile greseli, prostii din ale lor. Insa mai sunt si cei care nu invata niciodata. Ei cum se numesc?” Eu, din fericire ma situez pe cea de-a doua treapta a clasamentului, mandra de a fi numita prostuta, pentru ca mi-au trebuit cam vreo trei suturi in dos, sa realizez ce inseamna sa faci alegerile corecte, si sa sustii lucrurile care te reprezinta.
Ma consider a fi, pe langa cele de mai sus, si o norocoasa, pentru ca am oameni carora le pasa de mine, care imi sunt prieteni, care stiu ca ma iubesc, si pe care daca i-as suna pe la 3 noaptea cerandu-le o favoare nu m-ar refuza, si ar fi alaturi de mine ciar daca as face nebunia de a-mi lua un animal de casa… ceea ce am fost foarte tentata in seara asta, de un labrador mic, micut, negru si cu cei mai frumosi ochisori pe care i-am vazut vreodata, asta pana cand a facut pipi pe hol, si treaba celalalta pe un papuc de-al meu. Deci gata, short puppy love is over.
